Biografie

Copilărie

Francisc Palau s-a născut pe 29 decembrie 1811 în Aytona (Spania), fiind al șaptelea din cei nouă copii ai lui Iosif Francisc şi Marie Antoinette Palau Quer, iar în aceeași zi a fost şi botezat. Părinții lui Francisc erau persoane de o credință profundă, care primeau în mod regulat Sfintele Taine și care au fost implicați activ în viața parohială. Vocația lui Francisc pentru preoție ajunge la maturitate in 1824, pe când locuia în Lerida cu sora lui Roşe.

Pe drumul spre Muntele Carmel

În octombrie 1828, Francisc a intrat în seminarul din Lerida. Disciplina strictă din seminar l-a ajutat să se maturizeze şi să se responsabilizeze în îndeplinirea treburilor de zi cu zi. În seminar, Francisc, l-a cunoscut pe Părinte Iosif, carmelitan desculț, unul dintre profesorii seminarului, care prin atitudinea sa exemplară a reuşit să-i lase lui Francisc o impresie deosebită. În vara anului 1832, Francisc decide să părăsească seminarul și intră în Ordinul Carmelitanilor Desculţi din Barcelona. La 14 noiembrie 1832, după perioada de probă, Francisc începe noviciatul şi işi alege numele de Francisc al lui Isus, al Mariei și al lui Iosif. La 15 noiembrie 1833, depune „voturile solemne”.

Fidel vocației sale

Aytona, biserica unde a fost botezatÎn anii ’30 ai secolului al XIX-lea, în Spania, se simte dezvoltarea spiritului revoluționar, care începe cu persecuția Bisericii și suprimarea ordinelor religioase. În acest timp, pe 22 februarie 1834, Francisc a fost hirotonit diacon. Pe 25 iulie 1835, revoluționarii au dat foc mănăstirilor din Barcelona, printre ele şi mănăstirea Carmelitanilor Desculţi “Sf. Iosif”. Francisc a fost expulzat violent de revoluționari, împreună cu ceilalţi călugări ai mănăstiri din Barcelona şi va fi încarcerat în închisoarea de La Ciudadela. Dezvoltarea politicii anticlericale din Spania, nu-i va permite revenirea lui Francisc într-o comunitate religioasă. Trei ani din viață într-o mănăstire, i-au fost suficienţi pentru ca după să trăiască tot restul vieţii lui într-o spiritualitate carmelită.

Preotul şi apostol

grota la AytonaDupă eliberarea sa din închisoare şi din cauza faptului că comunităţile religioase au fost dispersate, Francisc se întoarce în satul natal. Acolo slujeşte Bisericii în calitate de diacon, ducând totodată o viață de eremit. In acord cu superiorii sai, a fost hirotonit preot pe 2 aprilie 1836 în Barbastro. Francisc, preot și călugăr, numit „misionar apostolic”, se angajează în apostolat în diecezele catalană și aragoneză.

Forţă spirituală

Livron, sanctuarul Maiciei DomnuluiFrancisc, forțat de situația politică din țară, fuge în Franța, unde a trăit din 1840 până la 1851. Viața lui este formată din misiunea apostolică și contemplaţie. Locuiește într-o peșteră, aproape de sanctuarul marian la Livron, unde vin oameni pentru consiliere spirituală. Se formează un grup de femei pioase și un grup de eremiţi. Ambele grupuri îl recunosc pe Francisc drept maestrul și ghidul lor.

„Școala de virtuţilor”

biserica sfant Augustin, BarcelonaDupă întoarcerea în Spania în 1851, Părinte Palau, rugat de episcopul de la Barcelona, se angajează în consiliere spirituală pentru seminariști și în pastorație în Biserica Sf. Augustin. În parohie, Francisc organizează pentru adulţi cateheza duminicală numită „Școala virtuţilor”.

Exil

El Vedra, IbizaActivitatea lui Francisc la Barcelona stârnește opoziție din partea autorităților politice, care, în 1854 sub pretextul că sunt activități împotriva guvernului, închide „Școala virtuţilor”. Francisc, fiind directorul ei, este condamnat la exil timp de șase ani în Ibiza. Pe insulă se dedică la activităţi pastorale, care apoi se extind pe insulele Mallorca și Menorca. Căutând solitudine, Părinte Palau descoperă frumusețea insulei stâncoase Es Vedra (Ibiza). În Es Cubells construiește o casă și o capelă, unde începe și se dezvoltă cultul Maicii Domnului, Maestră a virtuţilor.

Conștientizarea Bisericii

catedrala in Ciutadela, Minorca, SpaniaTimpul petrecut în Menorca din 2 până la 12 noiembrie 1860, devine cel mai important timp din viața lui. În insulele Baleare trăieşte o experiență deosebită a Bisericii, ca Trup mistic al lui Cristos, aflând răspunsuri despre sensul vieţii sale în Biserică pentru care şi-a oferit viaţa necondiţionat. A descoperit că Biserica este dragostea lui, cea care a căutat-o de mulţi ani. Din această experiență s-a născut o nouă ramură religioasă înrădăcinată în Familia Carmelită: a fraţilor şi surorilor Carmelite Misionare (astăzi au rămas doar surorile), care caută să trăiască o armonie între viața contemplativă şi viață apostolică, în slujba Bisericii şi pentru slava lui Dumnezeu.

Zel apostolic

biserica in Es Cubells, IbizaÎn anii 1864-1866, Francisc încurajat de episcopii din Barcelona și Ibiza, predică “misiunile parohiale”. După amnistie, în anul 1867, când s-a încheiat perioada de exil, Părinte Francisc Palau devine directorul Terței Ordine Carmelite în Spania. În 1868 începe în Barcelona, ediţia săptămânală „Eremit”. În misiunea să apostolică serveşte Biserica ca exorcist. În 1870 participă la deliberările Consiliul Vatican I.

În Biserică și pentru Biserică

locul mormand prezent, TarragonaÎn plină activitate apostolică și fondatoare, se manifestă boala pulmonară, care se dovedește a fi mortală. După zece zile se întoarce la Domnul, în Tarragona pe 20 martie 1872, la vârsta de 60 de ani.

Papa Ioan Paul al II-lea, pe 24 aprilie 1988, îl proclamă pe Francisc Palau “Fericit” și pe 7 noiembrie stabilește data sărbătorii lui liturgice.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s